Descriere
“Cremant” este un termen folosit în Franța pentru a denumi cele mai bune vinuri spumante seci, produse în afara apelațiunii Champagne.
Realizate prin aceeași ‘Metodă Tradițională’ de obținere a șampaniei, care presupune prima fermentație a mustului din vin, cu un nivel al alcoolului de 11%, urmat de o a doua fermentație cu maturare în sticlă, de minimum 9 luni înainte de degorjare (eliminarea reziduurilor și îmbutelierea finală), Cremant este un vin cu un nivel al alcoolului de 12-12.5% si o presiune de 5-6 atmosfere.
Apelațiunea Cremant de Limoux, reprezentând o zonă dedicată vinurilor spumante din Languedoc, este în ascensiune calitativă de peste 10 ani. Aflată în zona sudică a Languedoc-ului, este extrem de potrivită cultivării strugurilor de tip Chardonnay, Pinot Noir și Chenin Blanc, beneficiind de un climat natural mai rece.
Apelațiunea Cremant de Limoux deservește vinurile spumante realizate după “Metoda Tradițională” din struguri Chenin Blanc (între 20 și 40%) și Chardonnay, împreună trebuind să dețină cel puțin 90% din cupajul final. Ceilalți doi struguri permiși sunt Pinot Noir și Mauzac. Randamentele la hectar nu trebuie să depășească 50 hl/ha.
Metoda de producere a Cremant-ului presupune presarea boabelor de struguri împreună cu ciorchinele, un randament maxim de 100 L must extras din fiecare 150 kg de struguri, un nivel maxim de Dioxid de Sulf de 150 mg/l și o maturare, în sticlă, pe drojdii fine, de minim 9 luni.
În cazul nostru, Terroir La Baume – Saint-Paul – Cremant de Limoux, presarea strugurilor este urmată de o vinificare la 18°C, în cuve cu temperatura controlată.
Îmbătrânirea în cuve. Vinul este îmbuteliat după amestecare, finisare și filtrare. Apoi, păstrat în cramă timp de 12 luni.
Cupaj:
60% Chardonnay
30% Chenin
10% Pinot Noir
Note de degustare:
Nas: Clar, cu note de lămâie și de migdale dulci
Gust: Suplu, foarte răcoritor, cu echilibru moale. Final fin.
Culoare: Auriu deschis.
Vinul este elegant şi prezintă un buchet complex, bine echilibrat şi structurat.
Culinar, sortimentul se potriveşte bine cu un aperitiv, preparate pe bază pește sau fructe de mare.
Temperatura ideală de servire este 6-8°C.
Locație | Terroir La Baume |
Tip vin | Brut |
Alcool | 12% |
Capacitate | 75 cl |
Culoare vin | Alb (auriu deschis) |
Țară | Franța |
Origine | Import |