Descriere
Substanța activă: Fluroxipir 250 g/l
Formulare: EC (Concentrat emulsionabil)
Clasificare: N (Periculos pentru mediu)
Agenți de dăunare combătuți
Buruieni dicotiledonate
Mod de acțiune și recomandări de aplicare:
TOMIGAN 250 EC conţine fluroxipir, substanţă activă total selectivă faţă de grâu. Aceasta se absoarbe în plante prin frunze şi se translocă rapid atât ascendent cât şi descendent şi provoacă o reacţie tipic auxinică (inclusiv răsucirea frunzelor) a buruienilor sensibile, la câteva ore de la tratament. Plantele sensibile îşi încetează imediat creşterea şi intră în proces de clorozare începând de la vârf, iar în decurs de 7 – 10 zile sunt distruse total. Acţiunea erbicidă este de regulă suficient de intensă chiar şi când aplicarea produsului se face în stadii avansate de dezvoltare a buruienilor. De asemenea, TOMIGAN 250 EC se poate aplica la grâu de la stadiul de înfrăţire până înainte de recoltare cu o lună, fără a afecta producţia, fiind astfel un produs cu o fereastră de aplicare foarte largă. Se va avea în vedere ca la aplicarea produsului TOMIGAN 250 EC temperatura exterioară să fie mai mare de 6 grade Celsius, intervalul optim de temperatură fiind cuprins între 10-25 grade Celsius.
TOMIGAN 250 EC combate cu succes unele buruieni dicotiledonate anuale şi perene, inclusiv pe cele rezistente la 2,4 D între care: Galium aparine (turiţa), Galeopsis tetrahit (lungurica), Convolvulus arvensis(volbura), Polygonum convolvulus (hrişca), Myosotis arvensis (nu-mă-uita), Stellaria media (rocoina). Pentru lărgirea spectrului de combatere mai ales asupra speciilor perene, inclusiv pălămida (Cirsium spp.) se recomandă aplicarea în amestec cu un erbicid pe bază de 2,4 D sau cu erbicide selective sulfonilureice.
Tratamentul cu TOMIGAN 250 EC se aplică postemergent; în vederea reducerii competiţiei cu plantele de cultură, se recomandă ca tratamentele să se aplice în faza de 2 – 4 frunze a buruienilor dicotiledonate, deşi produsul este activ şi în faze avansate de vegetaţie a buruienilor, iar pentru cultura grâului și porumbului prezintă selectivitate totală.
Omologări:
Grâu
Buruieni combătute | Doza omologată |
Buruieni dicotiledonate anuale (Galium, Convolvulus, Polygonum, Stellaria, Capsella, Viola) | 0,8 l/ha (aplicat singur), postemergent |
Buruieni dicotiledonate (inclusiv Galium, Convolvulus, Stellaria, Galeopsis) | 0,4 l/ha (asociat cu produse pe bază de 2,4 D sau sulfonilureice), postemergent |
Stadiul optim de aplicare: Grâu de la înfraţire – formarea primului internod, buruieni dicotiledonate 2-4 frunze
Aplicarea târzie (înainte de recoltat cu o lună) la grâu este adesea singura soluţie pentru culturile puternic îmburuienate şi care nu pot fi recoltate mecanizat în lipsa unui tratament. Aplicarea se face cu un volum normal de apă (200-400 l/ha) şi pe vreme liniştită pentru a evita driftul pe culturile sensibile. Produsul nu se va aplica la culturile de cereale după care urmează să se înfiinţeze culturi de leguminoase.
Porumb
Buruieni combătute | Doza omologată |
Buruieni dicotiledonate anuale și perene (Convolvulus) | 0,8 l/ha – aplicat singur
0,5 – 0,6 l/ha aplicat asociat Postemergent (porumb 4-6 frunze, buruieni dicotiledonate 2-4 frunze) |
La cultura de porumb, TOMIGAN 250 EC combate buruienile dicotiledonate aflate în faza 2-4 frunze: Convolvulus arvensis (volbura), Polygonum spp., Xanthium spp. (cornuți), Amaranthus retroflexus (știr), Chenopodium album (spanac sălbatic).
Ambalaj: 1 L, 5 L